OASE

   Dimineata mă trezesc ceva mai târziu, oasele mă dor și nasul îmi curge. Nici tușitul ăsta nu-i prea grozav. Îmi beau o cană cu ceai doar cu gândul că are să îmi mai încălzească sufletul, sufletul și trupul ăsta rece. Telefonul îmi sună și prea mult nu stau pe gânduri c-am și plecat. Unde pleci? Nu mai conteaza, plecat să fiu. Oricum știu că ziua de azi va fi pierdută fără rost. Număr mărunțișul din scrumieră, îmi ajung pentru un pahar, un pahar cu ceva. Stau si privesc in lung cum orele trec, incet se lasa racoarea totodată și soarele spre orizont. Seară? Nuu!!! Nu cred. Iarăși? Oare cand să ne stea timpul in loc și să facem ce vrem? Sunt convins, sigur nu azi. Ajung in cele din urma acasă, nici nu vreau să mă descalt. Vreau o altă zi, vreau încă o zi sau poate vreau una din acele zile în care știi tu, timpul să se oprească. Poate asa am să fiu mulțumit în cele din urmă. Bine! O să închid ochii. Și mâine-i o zi.