Labirintul Libertatii

        Asa a inceput totul. Cineva ti-a soptit despre o straduta pustie. O mica usa din lemn de care un imens lacat atarna. Mirosul tare al tutunului te atrage catre inauntru. Zaresti un hol ingust pavat cu piatra cubica in stil medieval la al carui capat o raza de lumina saracacioasa pare ca iti lumineaza calea. Pasesti cu teama, prin bezna cobori pe scarile abrupte. Intri. Strigi. Prieteni! NU. Odata ajuns acolo n-ai sa fi intampinat cu vreun raspuns. Fosnete si voci in cap ti se invart. Nimeni nu te cunoaste, ratacit in lumina ce cu greu se zareste in spatele incaperii plina de fum si parca corpuri opace te impiedica a vedea. Unde pasesti? Privesc in lung si iarasi strig. Muzica asurzitoare si mucuri de tigara ma ametesc. Tarasc dupa mine un mic scaun apoi ma asez la o masa invechita de timp. Arcadele si peretii din rosia caramida ma trimit in alta lume. Zaresc in sfarsit priviri ce spre mine sunt atintite. Totusi fara rost. Raman un intrus in peisajul necunoscut ce cauta cu disperare... ce? nici nu stiu. In cele din urma un glas din intuneric imi zice: uite-ma! Stiu, nu ma vezi. Oare ce pot vedea? Intunericul te invaluie, te face sa te simti mic in imensitatea sa. M-ar fi chemat inapoi. De unde am venit? Din necunoscut. Din vorba in vorba nu foarte lucid, cu ameteala alcoolului ce permanent ma tine-n transa, incep sa ma remarc in peisajul bizar. Totul este bine. Ma simt usor, ma las pe spate, plutesc ca un fulg in ceata densa ce ma inconjoara. Totul te cuprinde. Deja acomodat cu atmosfera te simti ca acasa. Nu pentru mult timp. Piedici stau la tot pasul. Oare? Nu stiu nimic despre tine. Incearca si ai sa vezi! Viata trebuie traita! Mergi mai depate!